Nu trageti in pianist !

Vreau sa imi cer scuze celor doi infocati cititori fideli pe care ii am, cat si celor nenumarati potentiali cititori pe care inca nu-i am. Nu am mai postat nimic de cateva zile, datorita vicisitudinilor sortii pe care eu ca un adevarat roman cu brazii pe piept, le suport cu daruire si le cultiv cu religiozitate.

Nu-i vina mea ca nu am timp, iar cand am timp, creierul e intr-o perioada crunta de iernatic repaos. As fi vrut sa mai postez, dar am fost sabotat periodic si am pierdut temporar controlul asupra situatiei, intr-o clipa de neatentie. Sectele organizate de sefi perfizi si colcaind de clienti avizi, m-au atras in inselatoarele lor culturi, ametindu-ma si posedandu-ma din zori, odata cu primul urlet al maimutelor nasoase, pana tarziu in noapte, cand rinocerii incep sa zboare spre luna, dansand dracesc in jurul meu si soptindu-mi in urechi vorbe fara de inteles.

Cand se plictiseau si terminau cu mine, imi aruncau corpul in camera rece, lasandu-l sa agonizeze langa ramasitele fortelor mele tineresti. Atunci, cu nebanuite si stranii eforturi as mai fi putut sa storc o zeama de litere pe pagina albicioasa a blogului, daca nu ar fi aparut Ea, zicand-mi : Ia-ti pastilele si hai la culcare !