Suspect de serviciu
Ieri am poposit putin pe o banca in parcul Tineretului. Terminasem niste treburi in zona si trebuia sa ma intorc la birou, cand mi-am dat seama ca sunt foarte aproape de parc si nu ar strica sa mananc linistit ceva, pe o banca. De pe cer soarele imi facea cu ochiul, aerul era destul de cald si vedeam in timp ce ma apropiam de parc ca au inceput sa infloreasca timid copacii. Nimic mai potrivit pentru destinderea nervilor, evadarea din iuresul cotidian, nu-i asa? Intrand in parc, am ochit imediat intr-o zona mai retrasa, banca mea libera printre multe alte banci libere. Nu vroiam sa fiu deranjat intr-un moment asa special pentru mine.
Asezat confortabil pe banca, tocmai incepusem sa mananc un strudel cand mai multe motoare care au inceput sa urle turate la maxim, scartaiturile de roti si franele bruste m-au ajutat sa-mi opresc in gat mancarea pe care initial vroiam sa-o inghit, ca fraierul. Nu era nimic deosebit, doar cativa ingerasi de copii care se invarteau in niste masinute dracesti. Asta e - mi-am spus - trebuie sa termine odata, ca doar nu-i gratis.
Am teminat grabit strudelul, mi-am aprins o tigare si am inceput sa contemplu tufele vesele din fata mea, stropite cu floricele galbene. Aproape imediat insa, un zgomot sinistru de manele provenind din cateva telefoane mobile m-a smuls din reverie. Era doar un grup de pustani, fete si baieti care chiuleau probabil in grup de la liceu si care se asezasera pe banca alaturata bancii pe care stateam eu, desi toate celelalte banci din zona erau libere. Nu-i nimic ! Trebuie sa ma relaxez, mi-am spus, sa-i ignor si sa mai rezist putin, nu ma voi da batut, nu o sa-i las sa-mi strice frumosul moment! De cate ori o sa mai am sansa sa stau in timpul serviciului pe o banca in parc intr-o zi in care natura e asa incantatoare !Si ca de atatea ori, am apelat la talentul meu nativ de a ma rupe de o realitatea concreta, dirijandu-mi gandurile catre …
- Domnu’, domnu’, bolborosi catre mine o aratare murdara la gura, care aparuse din senin langa banca mea. Uitandu-ma cam nauc la copilul jerpelit care imi tot spunea ceva, am simtit cum ma cuprinde frustrarea refulata, si am aruncat mainile catre el intr-un gest de respingere :
-Lasa-ma in pace, n-am sa-ti dau!
Dar copilul sta in continuare impasibil langa mine si uitandu-se nevinovat in ochii mei imi repeta :
- Nenea, vroiam si eu un servetel doar, daca aveti….Pentru o clipa am ramas stupefiat si m-a cuprins imediat rusinea, gandindu-ma ca am repezit saracul baietel care vroia doar un servetel.
- Aaaaa, un servetel vroiai, scuza-ma, stai putin sa ma caut, i-am spus eu cu un glas vinovat copilului care ma fixa cu privirea in continuare si am inceput sa ma scotocesc febril prin buzunare.
In timpul ce blestemam in gand servetelele care disparusera, copilul spuse deodata pe un ton dojenitor :
- Credeati ca va cer bani?
- Da, i-am raspuns eu cu ochii in pamant, navalit de un alt atac de rusine.
- Pai cer si bani, ca vreau sa ma dau in masinile alea, imi zise el, aratandu-mi monstruzitatile care scrasneau si derapau in continuare.
Eram salvat, nu aveam servetele, dar aveam niste bani in buzunar. I-am dat banii copilului, care mi-a mai aruncat o privire mustratoare si a plecat apoi catre oamenii de pe alte banci. Imediat am tasnit si eu de pe banca si m-am indreptat cu pasi repezi catre gura de metrou din care incepeau sa se reverse unul dupa altul valuri de oameni grabiti, stresati, suspecti ca si mine.
2 comments martie 19, 2008
