Articole EtichetateAngelina Jolie
A Mighty Heart
Poveste reala. Drama unui jurnalist rapit de teroristi in Pakistan. Regizorul Michael Winterbottom opteaza pentru un stil documentarist, camera este mereu in miscare, cadrele sunt scurte. Asupra mea, stilul asta de filmare, pe fondul prestatiei actorilor si a duratei filmului, a avut efect intarziat. Daca la inceput am motait putin, treptat filmul a inceput sa prinda mai multa substanta, iar finalul m-a gasit cu sufletul la gura si cu ochii rosii.
Fara sa imi doresc sa glumesc pe seama subiectului cat se poate de serios si tragic, nu pot sa nu remarc ca la un moment dat am avut o senzatie de deja-vu. Acum cativa ani, noaptea tarziu la OTV, in cazul jurnalistilor romani rapiti in Afganistan, se dezbatea cati centimetri are carpeta din spatele lor, se anunta de vreo 2-3 ori pe saptamana ca ziaristii sunt la bordul unui avion care va ateriza dimineata urmatoare si concetatenii nostri arabi, le cereau in cea mai pura limba romana stricata teroristilor sa elibereze juranalistii, cu argumente care variau, de la rugaminti patetice cu ochi lacrimosi, pana la blesteme groaznice. Or fi strainii priceputi sa faca drame despre rapirile teroriste, dar romanii pot face si parodii. Noroc ca pe langa detectivii, analistii si specialistii OTV au existat si alte persoane care s-au ocupat de acest caz si am putut in cele din urma sa-i vedem pe jurnalistii romani teferi.
Personajul feminin central al filmului este jucat de Angelina Jolie a carei fizionomie e putin diferita fata de cum o cunoastem, avand parul cret, ochii de culoare inchisa si una bucata burta de gravida. Asa cum m-a obisnuit, Angelina face un rol destul de plat si de neinspirat, chiar daca am observat o mica crestere fata de alte filme. Cred ca jocul ei nu este deranjant de prost si datorita regizorului, care nu face parte dintre cei care uita camera focalizata vreo 5 minute pe fata inexpresiva cu buze groase ale actritei. Ca fapt divers, am remarcat ca desi personajul jucat de Angelina este o jurnalista franceza, accentul actritei este foarte dubios, iar in anumite momente, as putea sa jur ca este rusesc. Totusi ca sa nu o nedreptatesc, pot spune ca mi-a placut cum a jucat in scenele cu plansete si tipete, situatii pentru care are cu adevarat talent sau poate doar experienta, cine stie! Si nu, nu se dezbraca deloc, asa ca fanii infocati pot sa sara peste filmul asta.
In rest, distributia mi s-a parut cam slabuta, noroc ca rolul actorilor nu e asa de important in economia filmului. Se remarca negativ Will Patton care joaca rolul lui Randall Bennett, sef al unor servicii secrete sau forte speciale americane din Pakistan, nu mai stiu exact. Oricum, individul pare din alt film, importanta lui e neclara, uneori lasand impresia ca este drogat iar alteori psihopat. O exceptie o reprezinta actorul indian Irrfan Khan, foarte convingator in rolul capitanului care conduce ancheta pentru partea pakistaneza.
In final, va recomand sa vedeti filmul, povestea e interesanta si nu are discursuri politice, pelicula surprinde scene si imagini interesante din zgomotoasa si enigmatica lume araba.
Nota 7/ 10
1 comment martie 23, 2008

