Nu trageti in pianist !

Vreau sa imi cer scuze celor doi infocati cititori fideli pe care ii am, cat si celor nenumarati potentiali cititori pe care inca nu-i am. Nu am mai postat nimic de cateva zile, datorita vicisitudinilor sortii pe care eu ca un adevarat roman cu brazii pe piept, le suport cu daruire si le cultiv cu religiozitate.

Nu-i vina mea ca nu am timp, iar cand am timp, creierul e intr-o perioada crunta de iernatic repaos. As fi vrut sa mai postez, dar am fost sabotat periodic si am pierdut temporar controlul asupra situatiei, intr-o clipa de neatentie. Sectele organizate de sefi perfizi si colcaind de clienti avizi, m-au atras in inselatoarele lor culturi, ametindu-ma si posedandu-ma din zori, odata cu primul urlet al maimutelor nasoase, pana tarziu in noapte, cand rinocerii incep sa zboare spre luna, dansand dracesc in jurul meu si soptindu-mi in urechi vorbe fara de inteles.

Cand se plictiseau si terminau cu mine, imi aruncau corpul in camera rece, lasandu-l sa agonizeze langa ramasitele fortelor mele tineresti. Atunci, cu nebanuite si stranii eforturi as mai fi putut sa storc o zeama de litere pe pagina albicioasa a blogului, daca nu ar fi aparut Ea, zicand-mi : Ia-ti pastilele si hai la culcare !

Liger-ul contraataca!

Liger-ul este un animal despre care nu ati invatat la scoala. Nu incercati sa va aduceti aminte legendele olimpului, fiindca nu este un animal mitologic. Liger-ul este rezultatul perversitatii oamenilor.

In timp ce cautam pe net niste informatii, am dat pe Youtube peste o multime de filmulete etichetate “tiger vs lion”, care mai de care, mai idoate si crude.

In unele fimulete, putem vedea cum mai multe astfel de animale superbe au fost introduse in aceasi cusca in mod premeditat si lasate sa se macelareasca. Din pacate, in hora asta nebuneasca a intrat pana un si post tv cu valente educative, precum Discovery, difuzand o animatie 3D realista, in care e simulata lupta dintre un leu si un tigru, cu schemele de bataie aferente si finalizata cu moartea unuia dintre cele doua animale. Mi-am adus aminte ca atunci cand eram mici, ne mai contraziceam si noi referitor la cine ar iesi invingator din dueluri gen Rembo vs Robocap sau Batman vs Chuck Norris. Se pare insa, ca oameni in toata firea au dezvoltat o adevarata psihoza cu privire la ce animal este mai puternic, leul sau tigrul.

Unii nu au putut sa se opreasca si au dus isteria pe culmi si mai inalte. Asa ca dupa ce si-au stors putin creierul bolnav s-au gandit sa se joace putin de-a demiurgii si sa incruciseze un leu cu un tigru. Zis si facut, si din ceva leu si niste tigru, au realizat grandioasa jucarie Liger ( ar putea fi si Tigon), adica o pisica uriasa, dezorientata si cam inutila. In plus, bietul animal mai are si unele probleme de sanatate interna provenite din incrucisarea genetica. Pe mine, animalul asta ma face sa ma gandesc la Casa Poporului.

Puteti sa cascati gura la grozavia asta, aici.

Semn din aer

Impreuna cu Ea stateam pe o banca in parc. Din nou(sic)! Vorbeam despre diverse maruntisuri cotidiene, genul pe care le uiti la nici cinci minute dupe ce le-ai perpelit pe o parte si alta. In fine, o pierdere de timp relaxanta in care nu vrei sa se intample nimic, dar pe ascuns, sufletul isi ciuleste urechile ca o salbaticiune gata sa tresalte la cel mai mic semn. Noi l-am primit. A strabatut cerul pe deasupra noastra, destul de aproape, sub forma unei pasari metalice uruitoare, pe al carei corp scria Wizz Air. Am receptionat aerianul mesaj si peste cateva ore ne rezervasem bilete la pasarea amintita, ca sa ne transporte pe la inceputul lunii mai, pana la Budapesta, via Cluj. Pentru ca pasarea asta e cam capricioasa, ne-am facut programul dupa toanele ei, asa ca vom sta trei zile in Budapesta si doua zile in Cluj.

A Mighty Heart

Poveste reala. Drama unui jurnalist rapit de teroristi in Pakistan. Regizorul Michael Winterbottom opteaza pentru un stil documentarist, camera este mereu in miscare, cadrele sunt scurte. Asupra mea, stilul asta de filmare, pe fondul prestatiei actorilor si a duratei filmului, a avut efect intarziat. Daca la inceput am motait putin, treptat filmul a inceput sa prinda mai multa substanta, iar finalul m-a gasit cu sufletul la gura si cu ochii rosii.

Fara sa imi doresc sa glumesc pe seama subiectului cat se poate de serios si tragic, nu pot sa nu remarc ca la un moment dat am avut o senzatie de deja-vu. Acum cativa ani, noaptea tarziu la OTV, in cazul jurnalistilor romani rapiti in Afganistan, se dezbatea cati centimetri are carpeta din spatele lor, se anunta de vreo 2-3 ori pe saptamana ca ziaristii sunt la bordul unui avion care va ateriza dimineata urmatoare si concetatenii nostri arabi, le cereau in cea mai pura limba romana stricata teroristilor sa elibereze juranalistii, cu argumente care variau, de la rugaminti patetice cu ochi lacrimosi, pana la blesteme groaznice. Or fi strainii priceputi sa faca drame despre rapirile teroriste, dar romanii pot face si parodii. Noroc ca pe langa detectivii, analistii si specialistii OTV au existat si alte persoane care s-au ocupat de acest caz si am putut in cele din urma sa-i vedem pe jurnalistii romani teferi.

Personajul feminin central al filmului este jucat de Angelina Jolie a carei fizionomie e putin diferita fata de cum o cunoastem, avand parul cret, ochii de culoare inchisa si una bucata burta de gravida. Asa cum m-a obisnuit, Angelina face un rol destul de plat si de neinspirat, chiar daca am observat o mica crestere fata de alte filme. Cred ca jocul ei nu este deranjant de prost si datorita regizorului, care nu face parte dintre cei care uita camera focalizata vreo 5 minute pe fata inexpresiva cu buze groase ale actritei. Ca fapt divers, am remarcat ca desi personajul jucat de Angelina este o jurnalista franceza, accentul actritei este foarte dubios, iar in anumite momente, as putea sa jur ca este rusesc. Totusi ca sa nu o nedreptatesc, pot spune ca mi-a placut cum a jucat in scenele cu plansete si tipete, situatii pentru care are cu adevarat talent sau poate doar experienta, cine stie! Si nu, nu se dezbraca deloc, asa ca fanii infocati pot sa sara peste filmul asta.

In rest, distributia mi s-a parut cam slabuta, noroc ca rolul actorilor nu e asa de important in economia filmului. Se remarca negativ Will Patton care joaca rolul lui Randall Bennett, sef al unor servicii secrete sau forte speciale americane din Pakistan, nu mai stiu exact. Oricum, individul pare din alt film, importanta lui e neclara, uneori lasand impresia ca este drogat iar alteori psihopat. O exceptie o reprezinta actorul indian Irrfan Khan, foarte convingator in rolul capitanului care conduce ancheta pentru partea pakistaneza.

In final, va recomand sa vedeti filmul, povestea e interesanta si nu are discursuri politice, pelicula surprinde scene si imagini interesante din zgomotoasa si enigmatica lume araba.

Nota 7/ 10

Suspect de serviciu

Ieri am poposit putin pe o banca in parcul Tineretului. Terminasem niste treburi in zona si trebuia sa ma intorc la birou, cand mi-am dat seama ca sunt foarte aproape de parc si nu ar strica sa mananc linistit ceva, pe o banca. De pe cer soarele imi facea cu ochiul, aerul era destul de cald si vedeam in timp ce ma apropiam de parc ca au inceput sa infloreasca timid copacii. Nimic mai potrivit pentru destinderea nervilor, evadarea din iuresul cotidian, nu-i asa? Intrand in parc, am ochit imediat intr-o zona mai retrasa, banca mea libera printre multe alte banci libere. Nu vroiam sa fiu deranjat intr-un moment asa special pentru mine.

Asezat confortabil pe banca, tocmai incepusem sa mananc un strudel cand mai multe motoare care au inceput sa urle turate la maxim, scartaiturile de roti si franele bruste m-au ajutat sa-mi opresc in gat mancarea pe care initial vroiam sa-o inghit, ca fraierul. Nu era nimic deosebit, doar cativa ingerasi de copii care se invarteau in niste masinute dracesti. Asta e – mi-am spus – trebuie sa termine odata, ca doar nu-i gratis.

Am teminat grabit strudelul, mi-am aprins o tigare si am inceput sa contemplu tufele vesele din fata mea, stropite cu floricele galbene. Aproape imediat insa, un zgomot sinistru de manele provenind din cateva telefoane mobile m-a smuls din reverie. Era doar un grup de pustani, fete si baieti care chiuleau probabil in grup de la liceu si care se asezasera pe banca alaturata bancii pe care stateam eu, desi toate celelalte banci din zona erau libere. Nu-i nimic ! Trebuie sa ma relaxez, mi-am spus, sa-i ignor si sa mai rezist putin, nu ma voi da batut, nu o sa-i las sa-mi strice frumosul moment! De cate ori o sa mai am sansa sa stau in timpul serviciului pe o banca in parc intr-o zi in care natura e asa incantatoare !Si ca de atatea ori, am apelat la talentul meu nativ de a ma rupe de o realitatea concreta, dirijandu-mi gandurile catre …

- Domnu’, domnu’, bolborosi catre mine o aratare murdara la gura, care aparuse din senin  langa banca mea. Uitandu-ma cam nauc la copilul jerpelit care imi tot spunea ceva, am simtit cum ma cuprinde frustrarea refulata, si am aruncat mainile catre el intr-un gest de respingere :

-Lasa-ma in pace, n-am sa-ti dau!

Dar copilul sta in continuare impasibil langa mine si uitandu-se nevinovat in ochii mei imi repeta :

- Nenea, vroiam si eu un servetel doar, daca aveti….Pentru o clipa am ramas stupefiat si m-a cuprins imediat rusinea, gandindu-ma ca am repezit saracul baietel care vroia doar un servetel.

- Aaaaa, un servetel vroiai, scuza-ma, stai putin sa ma caut, i-am spus eu cu un glas vinovat copilului care ma fixa cu privirea in continuare si am inceput sa ma scotocesc febril prin buzunare.

In timpul ce blestemam in gand servetelele care disparusera, copilul spuse deodata pe un ton dojenitor :

- Credeati ca va cer bani?

- Da, i-am raspuns eu cu ochii in pamant, navalit de un alt atac de rusine.

- Pai cer si bani, ca vreau sa ma dau in masinile alea, imi zise el, aratandu-mi monstruzitatile care scrasneau si derapau in continuare.

Eram salvat, nu aveam servetele, dar aveam niste bani in buzunar. I-am dat banii copilului, care mi-a mai aruncat o privire mustratoare si a plecat apoi catre oamenii de pe alte banci. Imediat am tasnit si eu de pe banca si m-am indreptat cu pasi repezi catre gura de metrou din care incepeau sa se reverse unul dupa altul valuri de oameni grabiti, stresati, suspecti ca si mine.

Restul e tacere

Saptamana trecuta am vazut ultimul film al lui Nae Caranfil -”Restul e tacere”. S-au scris deja de catre profesionisti destule cronici ale acestui film, dintre care am citit si eu cateva si am remarcat ca s-a conturat un curent de opinie. Chiar daca unii cronicari remarca si unele lipsuri ale filmului, tonul este in general favorabil si abunda de cronici voalat-laudative la adresa calitatii scenariului, regiei, actorilor si a domnului Vizante. Am vrut sa fac aceste observatii deoarece domnii si doamnele cronicari, pe care ii apreciez in unanimitate -pe unii mai mult, pe altii mai putin- ne-au servit un platou cald pe care avem sansa sa savuram ideile si filosofiile filmului, asezonate cu trimiteri savante la chestii pe care le stiu priceputii. Suplimentar, acestia s-au intrecut in metafore admirative, aprecieri si superlative, dupa care ne-au facut si instructajul tehnic de rigoare. Admit ca remarcabilul consens mi-au facut viata grea in incercarea de a mai comenta acest film. In fata muschilor si vitalitatii curentului general, propriile mele pareri firave au suferit un atac de panica si s-au ascuns in dulap. Deocamdata vreau sa le las acolo, ca sa se dezvate de narav, pana le voi expune ochilor neiertatori, antrenati si clarvazatori ai domnilor si doamnelor critici. Dealtfel, pe acest blog imi propun sa comentez filmele asa cum le vad si le simt eu, ca un simplu cinefil amator, fara sa incerc sa fiu un original genial dar si fara sa fiu influentat de alte pareri. Cum probabil ca am plicitisit deja pe oricine s-a incumetat sa arunce o privire pe acest text, daca totusi cineva a mai avut rabdare sa ajunga in acest punct dupa toate stangacia acestei scrieri indigeste, dar nu mai inainte de a promite ca pe viitor voi comenta filmele fara sa mai citesc comentariile altor persoane, vreau sa va instiintez ca urmeaza comentariul filmului… Restul e tacere.